cum si-a amortit sinele

a plecat acasa. fiecare asemenea plecare acasa e ambivalenta. de fiecare data isi propune sa aiba rabdare, sa fie deschisa si calda, in ciuda frustrarii ca nu isi mai poate imagina ninci un fel de existenta acolo. intr-una din zile, vrind sa iasa intr-o alta lume, s-a urcat pe valurile internetului din luntrea calculatorului de birou de acasa. s-a simtit ciudat, ca si cum ar fi fost la cineva in vizita si omora timpul pina cind gazda se va fi intors de la baie.

apoi i-a trecut prin minte cum oamenii se pot atasa de obiecte, se gindea la laptopul ei ca la ceva foarte intim, foarte personal. se vedea pe ea creind foldere in locatii ascunse pentru a muta acolo fotografii si inscriptii ale unor momente pe care nu ar fi vrut sa le impartaseasca cu nimeni. cit din ce a devenit ea pina acum exista pe (in?) laptop!

cind s-a intors de acolo, dupa anul acela pe care tu il stii, si-a uitat laptopul intr-unul din cosurile de la security scan. fusese o noapte ciudata in aeroport, prea grea ca sa se mai gindeasca la ce a fost si ce urmeaza. prefera sa asculte grupul de turisti care cintau, din voce si o chitara, the beatles si alte hituri invechite. iesea, din ora in ora, sa mai fumeze tutun sau iarba. mai avea cam jumatate dintr-un gram si renuntase la ideea de a mai aduce cu ea, cum facuse anterior in citeva rinduri.

insa, acum, pentru ea, nu laptopul uitat in aeroport era partea neobisnuita a povestii. se mira cum trecusera aproape 3 zile de cind se intorsese pina sa isi dea seama ca gadgetul nu e la locul unde se astepta sa fie, adica in ghiozdan. amortita fiind de ce a fost si ce urmeaza, n-a avut nici un chef sa desfaca bagajele. daca nu credea ca e o situatie in care trebuie sa pretinda ca se simte bine, mai mult tacea.

in seara aia, voia sa iasa la aer, insa mai avea de trimis un e-mail, pe care, dupa obisnuinta, il tot aminase (oare ti-a mai povestit asta?!, parca nu, dar nu e sigura). avea nevoie de niste documente mai vechi pe care planuia sa le transfere de pe laptop, sa mai modifice ceva in fuga si apoi sa trimita rezumatul pe care il solicitau aia. s-a uitat de vreo trei ori in ghiozdan prin toate buzunarele, dupa care i-a trecut prin minte, ca un fel de flash: momentul in care a despachetat ghiozdanul in aeroport, si-a dat jos cizmele si cureaua sa nu piciie aparatura de securitate. 'da, asta s-ar putea sa fie!' isi amintea sentimentul vag ca geanta ar fi fost mai usoara atunci cind se grabea sa nu piarda avionul, dar nu facuse legatura. ar fi fost imposibil, se concentra numai asupra portii, inca deschise, de unde urma sa plece. a stat putin, aproape paralizata. nu putea sa se supere, cu atit mai putin sa incerce sa se gindeasca la implicatiile laptopului pierdut. nu voia sa se gindeasca deloc, in fond, iesea, de ce sa isi strica seara jelind un laptop? mai tirziu, le-a povestit amuzata prietenelor lor ca si-a pierdut laptopul, insa, fiind din ce in ce mai sigura ca l-a uitat in aeroport, isi spunea ca ar fi fost imposibil sa ii fie furat, sub ochii vigilenti ai camerelor cu circuit inchis. poate doar cercetat in detaliu de catre cadrele de securitate ale aeroportului. gindul asta o amuza si mai tare.

in ziua urmatoare si-a dat seama ca, fizic, nu mai are laptopul. a inceput sa isi aminteasca ce adunase pe el in citiva ani: muzica, fotografii, lucrurile din anul ala de consistenta viata academica. a cuprins-o o stare de amputare. o parte din ea a disparut, s-a evaporat.  

reckoner

oare de ce iti povesteste asta?