valentina mea de anul asta spune ca relocarea din casa parinteasca este parte a ritului de trecere catre ceea ce inseamna maturizare, semnificand iesirea de sub autoritatea parinteasca. in general, tentatia fugii din cuibul parintesc e mare mai ales cind ideile despre autonomie individuala, realizare si alte cultivari de sine sint asa de populare. n'o sa aberez despre transformari ale familiei, ci un pic despre rudenie (antropologie, nu sociologie) in jurul deosebitelor mese festive.
fie ca esti plecat din cuib sau ca, locuind cu parintii, esti in zona in etapa pregatirilor intense, 'sarbatoarea in familie' implica niste locuri comune. masa festiva debuteaza relaxat: in faza de incalzire se impartasesc opiniile despre ultimele stiri politice, eventual se fac remarce critice privind cele mai recente birfe cu vedete. odata bifate trivia, vorba la masa se muta spre subiecte serioase, de familie. astea se refera la ce fac copiii, cum se descurca, ce fac bine, ce e rau in decizii, ce trebuie imbunatatit. se dau sfaturi, pilde, se rememoreaza momente importante din istoria familiei, membrii marcanti ai familie fiind elogiati nostalgic. din cind in cind, seriozitatea e (contra)punctata cu replici despre subiectele alea mai superfciale din debut.
dar intoarcerea copiilor 'in familie' de sarbatori nu e un eveniment important doar ca intilnire, reuniune si discutii despre viata sau cariera. de exemplu, zilele festive (onomasticele) mai includ ceva, un ceva poate mai putin vizibil la sarbatori. este o situatie in care relatiile de rudenie sint performate si in pregatirile pentru sarbatoare, in modul de creare a belsugului de pe masa si in reactiile la bunatatile de pe masa.
e un fel de heirupism stresa(n)t in pregatirea mesei. uneori, etapa asta e asa de obositoare, incit aproape ca iti consuma toate energiile. pina se stringe lumea abia mai ai chef sa duci mincarea la gura. te ingrijorezi cind stii ca vor fi servite 3 feluri complicate plus prajituri si doua torturi. intr-un fel daca muti perspectiva, cu cit pregatirile sint mai intense cu atit rasplata din servirea mesei devine mai puternica.
iubirea materna este tradusa in exotismul si varietatea bucatelor servite, care nu sint banalele mincaruri de la sarbatori, ci facute dupa ultimele retete luate de pe internet. nu se mai maninca tort de ciocolata sau diplomat, ci tort cu crema de menta si doua feluri de ciocolata. salata boeuf e atit de passe, iar cosuletele cu ciuperci si cirnaciori sint up.
calitatile mamei sint recunoscute in procesiunea ospatului: se asteapta cele mai vizibile si invizible reactii verbale sau non-verbale despre bucate. in schimbul de sentimente intra-familiale, e preferabil ca mincarurile sa fie galagios apreciate, discutate si analizate. cite un 'mmmmm' da foarte bine din 10 in 15 minute. tensiunea pregatirilor paleste dupa a doua lingurita de tort (bine, fie, dupa caz, la al doilea pahar de vin dulce)...
2 comments:
asa e viata, unii fac si filme dupa situatia asta, ca "pieces of april"
dar, dincolo de observatiile astea legate de reuniuni de familie, in cheie laica, totusi, ce te faci cind asupra lor bintuie si spectrul vreunei sarbatori religioase. in cazul de fata, laici, ii zicem sf valentin. da' putem sa ii zicem si lasata secului, potrivit calendarului ortodox, si adaugam in menu si obligatia ca membrii familiei sa isi ceara unul altuia iertare pentru tot ce s-a gresit pe anul respectiv. nu rideti, ba, ca asa moare cultura unui popor, ca nu va puneti in genunchi, dupa masa, sa va cereti iertare prin casa.
e cazul sa facem din lasata secului un thanksgiving romanesc... now imagine that... in loc de curcan, tot porcu` vesnic
Post a Comment